Mărturisesc că de mult așteptam să aud așa ceva, altfel ori toată lumea doarme ori toată lumea se preface că nu-i pasă. În fine, acest podcast merită ascultat până la ultima vorbuliță, l-aș numi și istoric dacă azi nu ar fi sâmbătă și n-aș păcătui prin exagerare. Adevărul e că în acest dialog sunt atinse marile întrebări ale zilei, întrebări serioase despre un drum pe care ne aflăm deja și habar nu avem unde duce. Cartea Anei Blandiana e doar un pretext pentru acest genuin turnir de idei. Vă rog să ascultați, merită!
(a nu se confunda cu materialul video al lansării volumului de pe youtube încărcat tot de Humanitas)
și cum cu numai câteva zile în urmă a fost ziua Anei Blandiana îi urez și eu din toată inima: La mulți ani!