ecoul micilor lucruri pe care le facem aici

Iată că toate aceste mici lucruri pe care le facem aici împreună cu dvs. au și ecou uneori, de data aceasta sosind de la doamna Florina Turugă, până mai ieri bibliotecară voluntară a proiectului Bibiloteca Diasporei, care cu generozitate a scris pe blogul domniei sale despre episodul podcastului nr. 119: Poeziile „Se ceartă frații” și „Când ești bolovan” în varianta audio. Nu-i putem decat mulțumi cu drag și o mai așteptăm!

Aici doar un fragment:

Povestea nu se încheie aici, iar eu a trebuit să-mi înving teama și să înregistrez puțin și vocea mea. Așa că această înregistrare va fi deschisă de mine și îmi veți auzi și mie vocea pentru scurt timp, ca o introducere pentru cele două poezii. A fost ideea domniilor lor, nicidecum a mea. 

🙂

 Eu am fost așa de speriată la început de ideea să-mi înregistrez vocea încât m-am trezit în câteva zile cu o gripă de toată frumusețea care s-a lăsat cu răgușeală și de care m-am vindecat destul de greu. Dacă vi se pare că pe înregistrare am vocea puțin răgușită, acum știți de ce. ” ( citiți mai mult pe : https://florina.turuga.eu/ )

2 comentarii

  1. Florina spune:

    Vai, atâtea surprize mi-ați făcut de când ne cunoaștem. Sunteți cu adevărat un om dedicat complet și iremediabil POEZIEI: sensibil la semenii săi, atent mereu, modest, altruist și lista poate continua. Vă mulțumesc, o să vă citesc cu mare plăcere și de acum înainte mai ales că acum cunosc (cât de cât) omul din spatele poetului, un om de mare valoare morală 🙂

    Apreciază

    1. Hopernicus spune:

      Va multumesc frumos desi nu ma recunosc in portretul dvs. Dar de incantat ma incanta, normal. Sa ne auzim cu bine!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s